Despre bacterii

Ajutoarele Lui Dumnezeu

Lui Dumnezeu îi plac bacteriile … și fungii. Probabil din acest motiv îi place și lemnul și spațiile mici, pentru că reprezintă un mediu foarte bun pentru dezvoltarea micilor Lui prieteni. Pot să bag mâna în fosa septică că Dumnezeu adoră bacteriile… și albinele dar asta e altă poveste… şi peştii dar alta e cu totul altă poveste.

De la moarte la viață

Aceşti mici prieteni au fost lăsaţi pe pământ şi mai ales în pământ cu un scop bine determinat. O armată de miliarde şi miliarde şi miliarde de miliarde de soldaţi microscopici ai vieţii. În lupta vieţii cu moartea ei sunt în prima linie. Lemnul moare, animalele mor, păsările şi peştii. Cu toate pătrund în lumea tainică a bacteriilor, fungilor, protozoarelor, amibelor, lichenilor. Această lume este dăruită cu puterea de a învia, de a restaura tot ce e mort, până la sfârşitul veacurilor.

Spălatul pe mâini ritualic

După ce a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, omul pare că a căpătat o teamă din ce în ce mai mare. Ruşinea şi teama faţă de Domnul în primul rând, vădită atunci când primii oameni s-au ascuns în tufişuri iar mai apoi, o teamă mai difuză, mai abstractă, o teamă de viaţă, de tot ce are legătură cu viaţa şi cu învierea. Atunci când Iisus învia şi vindeca omul mort sau bolnav, cei din jur se temeau, nu se bucurau. Atunci când viaţa izbucneşte violent din adâncul morţii, omul este neîncrezător şi temător. Parcă se răscoleşte tot trecutul cel dureros, tot firul lung şi întortocheat al păcatului cade sub lumina reflectoarelor. Iată cum, zic eu, oamenii au ajuns astfel să se teamă de viaţă, dar şi de ceea ce este strict legat de viaţă. Viaţa pură în toată colcăiala ei şi vivacitatea ei materialnică este redată, transpusă în formă esenţială de către aceste bacterii, de viermi, râme, furnici şi altele mici vietăţi. Acestea fac din materie moartă materie vie. Chiar şi acele bacterii care ne rămân pe mâini, ne intră în gură, în intestine, sunt suflare de viaţă. Fără stratul protector de bacterii de pe mâini, pielea ar fi permeabilă unor microorganisme nocive. Fără bacteriile din gură şi din intestin, imunitatea omului ar fi nulă. Flora bacteriană intestinală este motorul vieţii omeneşti. Fără ea, nu te poţi hrăni, nu poţi asimila nutrienţi. Fără ea, viaţa omului e boală după boală. Fără ea…

Iată cum evreii au luat avânt în credinţa lor şi din porunca Domnului, interpretată conformist şi exagerat, au început spălatul ritualic pe mâini. Odată cu spălatul pe mâini, odată cu ritualul acesta de purificare materială, a început şi teama evreilor faţă de viaţă. Pentru că viaţa nu poate fi despărţită de microbii ce o susţin, frica de microbi şi bacterii vine la pachet cu frica de viaţă, cu frica de om (pentru că omul e viu şi plin de microbi). Prin spălarea ritualică pe mâini, evreii au făcut greşeala uriaşă să se creadă pe sine purificaţi, curaţi. Putem spune că atunci când a început spălarea ritualică pe mâini, atunci s-a declarat prima stare de alertă pe motiv de prevenire a unei posibile potenţiale pandemii. Până la Arafat, multe bacterii au mai curs pe Volga şi pe Nistru.

Mâncare pe gratis … ca în rai

Bacteriile nu doar că fabrică mâncare din mortăciune pentru a hrăni viul dar hrănind viul naşte o reacţie în lanţ prin care materia vie începe să susţină ea însăşi tot ce e viu. Spre exemplu: cade crenguţa din pomul din livadă. În locul în care crenguţa atinge pământul ce freamătă de bacterii începe să putrezească (adică să fie transformat din lemn mort în hrană). Bucuria bacteriilor că au hrană pentru sine şi pentru fungi mai ales, care iubesc lemnul mai mult decât bacteriile. Fungii crează o reţea imensă în soluri şi se oferă spre sine hrană altor organisme vii care la rândul lor se jertfesc în favoarea altor organisme vii mai mari şi tot aşa, până când omul culege o roşie, o mănâncă. Omul moare şi se oferă pe sine hrană celui mai mic din acest lanţ şi procesul poate reîncepe… Omul simte nevoia să facă însă din nou un ritual, de data asta mult mai dezvoltat, al spălării pe mâini. Se poate numi ritualul spălării pământului. Omul vrea să spele întreg pământul, să îl purifice. Stropirea ritualică a pomilor, azotarea ritualică a porumbului şi toate celelalte forme de înfrânare şi distrugere a viului… mult succes în lupta voastră împotriva vieţii pentru a susţine viaţa! De ce să mâncăm gratuit şi bun, când putem mânca scump şi nesănătos?

Aprês război – cadavrele și bacteriile

Diavolului îi plac războaiele dar cred că nu îi place momentul terminării războiului. Starea generală de pocăinţă, de părere de rău, de dorinţă de împăcare iar pe plan material reînceperea procesului de înviere. Cadavrele zac pe străzi, pline de muşte, de viermi, de bacterii. Finalul morţii şi un nou început se apropie. Nu mai e mult şi vor creşte flori peste acele cadavre. Albinele vor lua polenul şi vor înmulţi florile şi fructele şi legumele şi vor face miere. Copiii vor pune miere în ceai şi vor cânta cântări de bucurie şi de slavă adusă Domnului, cel care pururea nu ne lasă în moarte.

Îngropăciunea

Atunci când omul moare, el nu este lăsat să fie dat focului, aerului (ar putea fi aruncat în cosmos teoretic şi ar fi totul foarte igienic) ci este lăsat în pământ. Formă primordială de îngrăşământ, omul este îmbrăţişat în taină de micii prieteni ai Domnului, care duc fiecare bucăţică, fiecare moleculă, acolo unde trebuie: în gura vreunei amibe mai flămânde, care la rândul ei o duce către rădăcina unui pom străvechi.

Mereu m-a fascinat să văd cum aceste devoratoare înfometate nu consumă nimic din ce e viu. Un câine tolănit pe iarbă, este invadat numai în clipa în care l-a părăsit viața definitiv. Cu o secundă înainte de a sucomba nu se atinge bacteria de el. Că e plin de bacterii la suprafaţa pielii da, pentru că are materie moartă acolo. Dar să consume mai mult de atât, nu! Nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului în toată majestatea ei, nici vreun mare prof. dr. de la Boston School of Medicine ori Harvard nu poate defini atât de bine graniţa dintre moarte şi viaţă. Nimeni nu este mai precis în a declara decesul unui organism viu decât trupa de elită a bacteriilor. Cum e posibil? Au disciplină şi ascultare. Ascultare ca în monahism. De Sus.

Ascultare – înviere

Ce ne demonstrează bacteriile? Că oricât de mici şi nevăzuţi de lume, chiar neplăcuţi, dacă ascultăm de Domnul, ne înmulţim şi lucrăm aşa cum am fost învăţaţi, putem salvea lumea. Zi de zi. Numai prin ascultare. Da, bacteriile nu au cultură teologică, lecturi avansate de microbiologie, însă fac ceea ce li se spune: fac înviere. Înviere pe pâine.

Lucrare tainică

Aceşti spiriduşi ai moşului Dumnezeu lucrează în chip nevăzut, tainic, dar totuși permanent vizibil pentru cel care zăboveşte un moment să contempleze ce se petrece în jurul său. Ele nu se văd, nu se aud, însă lucrarea lor este pretutindeni. Înnoiesc totul. Răscolesc toată materia din străfundurile pământului şi ale oceanelor și o împrospătează. Pământul și apele înghit toată materia moartă a lumii noastre și o prefac în hrană pentru cea vie. În mord cert bacteriile și-au ales să lupte în echipa viului.

Viaţa este acceptare a morţii

Desigur, ne gândim până la urmă: dar bacteriile sunt inclusiv născătoare de boli şi deci de moarte. Unele dintre ele put şi crează disfuncţii în organismele vii. Evidenţa nu poate fi ocolită. Da! Confirm. Cu toate acestea, a lupta împotriva bacteriilor este un non sens. Nu poţi lupta cu viaţa pentru a scăpa de moarte şi nici nu poţi lupta cu moartea pentru a avea mai multă viaţă. A lupta cu moartea este a lupta cu viaţa iar a accepta moartea este îmbrăţişarea vieţii înseşi. Cine poate spune că iubeşte viaţa, dacă nu iubeşte şi moartea? Căci nu poţi iubi viaţa fără să iubeşti moartea, cea din urmă constituind finalul inevitabil al celei dintâi şi parte integrantă a vieţii. Practic, moartea este într-un anume fel motorul vieţii. Este ceea ce ne face să ne bucurăm de viaţă şi să ne ferim de păcat, ca moarte veşnică. Moartea (văzută ca trecere la viaţa nesfârşită) este o încununare a vieţii. La fel se pune problema şi în microuniversul nostru de bacterii. Le spălăm le spălăm… bun. Dar până când? Vrem să le omorâm sau vrem să le folosim în favoarea noastră? Putem trăi fără boli? Sau încercând să fugim de boli dăm peste alte boli mai mari, incurabile? Fugind de moarte, fugim de fapt de viaţă. Fugind de boală, fugim de sănătate. Stropim pomii: avem mai multă hrană dar ea aduce boli mai multe. Ce am rezolvat? Spălându-ne pe mâini şi sterilizând bebeluşii de la naştere fugim de e-coli dar ne lovim de boli autoimune şi alergii diverse care mai apoi nu ne lasă să ne hrănim sau să stăm în natură… Ce am câştigat? Viaţă sau moarte?

Creşteţi şi vă înmulţiţi

Mici şi nevăzute, model de înmulţire şi conlucrare în vederea perpetuării vieţii prin înviere. Transformând orice vrabie passer domesticus într-o vrednică pasăre phoenix, transformând orice om în hrană pentru urmaşii săi, orice cădere a unei frunze într-un gest tainic de clădire a vieţii. Straturi de viaţă se aştern în păduri, păstrând umiditatea atât de necesară bacteriilor, decad şi se transformă în pământ negru (adevăratul aur negru) care mai apoi este purtat prin pâraie şi râuri şi fluvii pentru a aduce viaţa mai la vale, către lunci şi câmpii. Apa şi bacteria. Spălaţi-le bine cu clor şi veţi vedea rezultatul! Nu cred că este ceva mai murdar, mai dezgustător şi mai demn de dispreţ în lume decât dezinfectantul, prezervativul şi micile ecrane. O dezgustătoare treime a morţii de care cu toţii îmi doresc să ne spălăm. Trăiască viaţa! Trăiască bacteriile! Trăiască spermatozoizii!

Psalmul 103

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30. Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.